Afaceri de la zero

Afaceri de la zero. David Sandu a fondat o şcoală de bijuterie care a adunat peste 600 de absolvenţi în zece ani de existenţă

15.04.2020, 00:05

Investiţiile au presupus 8.000-9.000 de euro anual l Încasările ajung la 7.000 de euro pe lună.

Pasiunea pentru bijuterie pe care o are încă din copilărie l-a dus pe David Sandu, absolvent al Uni­ver­sităţii Naţionale de Arte, până la a fonda Assamblage, o şcoală de bijuterie contemporană care oferă cursuri atât celor care vor să înveţe ca hobby, cât şi ce­lor care vor să facă din asta o profesie. Ate­lierele se află în zona Cotroceni din Bucureşti.

„Sunt deja zece ani de când ţinem cursuri la Assamblage. În tot acest timp, am dezvoltat foarte mult diversitatea cursurilor şi am mers pe ideea comple­men­tarităţii lor. Am în­ce­put cu puţin. Astăzi, după zece ani, co­mu­ni­tatea numără deja peste 600 de absol­venţi“, a povestit David Sandu, fondatorul şcolii Assam­blage, la emisiunea online ZF Afaceri de la zero.

În business i s-au alăturat Ioana Andrei, iar ulterior echipa a tot crescut, ajungând să numere acum trei angajaţi şi patru profesori colaboratori permanenţi, alături de alţi câţiva profesori străini care vin în fiecare an să ţină cursuri şi ateliere.

„În toţi aceşti ani, am investit constant. Uzura sculelor care sunt folosite de oameni fără experienţă este mare, pe de o parte, iar dezvoltarea pe care am dorit-o a presupus investiţii constante de aproximativ 8.000-9.000 de euro pe an. Am avut o medie lunară a încasărilor de 7.000 de euro.“

David Sandu nu a conceput însă de la început Assamblage ca pe un business, fiind atras mai degrabă de potenţialul cre­a­tiv. În 2006, înainte de a fon­da şcoala, a deschis o galerie de bijuterie contemporantă pe Calea Victoriei din Bucureşti, tot împre­u­nă cu Ioana Andrei. Patru ani mai târziu, deschideau Assam­blage, în plină criză economică, astfel că dificultăţile care se în­trevăd acum, din cauza pan­de­miei de COVID-19, nu sunt pri­mele pe care le întâmpină antreprenorii.

Assamblage a pornit ca răspuns la cererile unor prieteni de a ţine un workshop pentru a arăta cum se modelează metalul preţios şi cum se obţin bijuteriile. Primul curs a avut loc în octombrie 2010.

„Ne-am dorit ca proiectul să se autosusţină şi să nu riscăm să-l închidem, pentru că ne-am dorit foarte mult să-l perpetuăm. Este o firmă condusă totuşi de un artist, nu de un economist“, spune David Sandu.

Cursurile şcolii Assamblage pornesc de la 275 de euro şi ajung la 460 de euro, în funcţie de durată, de metodologie, materialele folosite. Cel mai scurt curs durează trei zilei, iar cel mai lung – două săptămâni.

„Primul curs este de bază, introductiv. Apoi elevul îşi poate cumpăra minimul necesar de instrumente şi poate lucra de acasă sau poate veni în continuare la atelierul nostru pentru a exersa. La finalul fiecărui curs se obţine o bijuterie făcută de elev.“

Materialele preţioase folosite la cursuri provin de la procesatori care le obţin prin reciclarea componentelor din industrii unde se folosesc aceste tipuri de metale.

Cum perioada de izolare cauzată de coronavirus a pus pauză businessului Assamblage în forma lui clasică, David Sandu lucrează acum la un format online al cursurilor, dar şi la o platformă de promovare a designerilor contemporani de bijuterie.

„După ce ne-am revenit din şocul primelor zile de carantină, ne-am dat seama că avem la dispoziţie un timp pe care nu îl puteam avea niciodată în condiţii obişnuite. Business propriu-zis nu mai avem, totul e la 15%. Dacă această pauză generală nu se va întinde cu mult prea mult peste posibilităţile noastre, va fi, practic, o reinventare a tot ceea ce facem şi suntem în acest moment.“

Planurile lui David Sandu pentru 2020 includ adăugarea de cursuri cu tematici noi şi deschiderea către online.

„De asemenea, sunt prevăzute şi acţiuni de dezvoltare a celorlalte segmente construite ca urmare a consolidării comunităţii de deisgneri – magazinul de scule şi materiale Assamblage Jewelry Tools şi Assamblage-Şcoala Naţională a Autorilor şi Designerilor de Bijuterie Contemporană“, mai spune David Sandu.

 

ZF şi Banca Transilvania au lansat proiectul Afaceri de la zero, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. 

- Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.

- În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.

Cursurile şcolii Assamblage pornesc de la 275 de euro şi ajung la 460 de euro, în funcţie de durată, de metodologie, materialele folosite. Cel mai scurt curs durează trei zilei, iar cel mai lung – două săptămâni.

O campanie Ziarul Financiar Banca Transilvania și Vodafone

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.