Afaceri de la zero

Afaceri de la zero. Claudia Ioniţă a creat brandul Couture de Marie, pornit din pasiunea pentru haine, şi l-a dus la afaceri de 70.000 de euro

25.03.2020, 00:08 Autor: Georgiana Mihalache

Am crescut cu maşină de cusut în casă, am avut acces la acest domeniu şi pasiunile din copilărie s-au transpus în acest brand.

Antreprenoarea Claudia Io­niţă lăsa în urmă cu şase ani, în 2014, jobul din vânzări pentru a crea propriul brand - Couture de Marie, prima investiţie fiind în maşinile de cusut din sufrageria unui apartament. Anul trecut, vânzările au fost de 70.000 de euro, iar planurile pentru anul acesta, în funcţie de evoluţia lucrurilor, urmăresc dublarea businessului.

„Totul a pornit în 2014 spre finalul anului, lucram pe partea de vânzări în presa scrisă. Atunci presa era într-o situaţie mai dificilă şi pe fondul acesta mi-am dat seama că e cazul de o schimbare. Au fost mai multe idei şi am ajuns la Couture de Marie, poate şi pentru că mama mea este croitoreasă, am crescut cu maşină de cusut în casă, am avut acces la acest domeniu şi pasiunile din copilărie s-au transpus în acest brand“, a povestit Claudia Ioniţă.

Ideea denumirii brandului a venit de la numele preferat al antreprenoarei - Maria, iar după un an în care aceasta a învăţat să lucreze cu materialele, să facă tipare, brandul s-a dezvoltat.

Acum atelierul de producţie este într-un spaţiu mai mare, din care ies circa cinci produse pe zi, care sunt expuse şi într-un showroom pe bulevardul Dacia din Capitală. „Un an am lucrat în sufragerie, am început totul cu o investiţie minimă, câteva maşini de cusut, am chemat-o pe mama de la Focşani şi ea a fost primul meu angajat cu care am pornit la drum. În 2015 în toamnă am închiriat un showroom unde am mutat atelierul, am angajat un om, am început să facem şi colecţii, am deschis magazin online şi am dezvoltat mult segmentul custom made“, a mai spus Claudia Ioniţă.

Deschiderea unui magazin a venit din nevoia de a expune hainele astfel încât clientele să poată proba, să aleagă produse care să le avantajeze, mai ales că brandul a pornit ca unul de haine realizate pe comandă. Dacă la începutul businessului, toate produsele erau făcute pe comandă, în prezent 60% din business vine din colecţii şi vânzări pe site, iar restul sunt produsele custom made.

În prezent, antreprenoarea mai lucrează alături de un singur angajat pentru că domeniul textilelor a fost unul dintre cele mai afectate de lipsa de personal calificat.

„Am fost optimişti şi am crezut mult în idee, şi nu am renunţat, deşi au fost multe provocări de-a lungul timpului“, a mai spus Claudia Ioniţă.

Materialele pentru haine vin de la furnizori locali, care importă din afara ţării. În medie, circa cinci produse sunt create pe zi în atelier în cazul celor de serie, iar produsele realizate pe comandă sunt făcute în circa două zile, în funcţie de complexitatea modelului.

„Clientele vor haine să le vină bine, să le avantajeze, să fie diferite, haine pe care să le poarte în diferite momente ale zilei şi să le reutilizeze. Încurajăm clientele să repoarte o ro­chie, accesorizând-o diferit. Partea de consiliere în showroom este foarte impor­tan­tă pentru mine“, a mai spus Claudia Ioniţă.

Clientelor din showroom sunt femei între 35 şi 45 de ani, cu poziţii de middle sau top management, persoane care lucrează în corporaţii, sau chiar antreprenoare.

Antreprenoarea spune că mass marketul nu este o concurenţă directă pentru Couture de Marie, pentru că din ce în ce mai multe cliente se uită şi la materiale când cumpără un produs, iar designerii români încep să prindă din ce în ce mai multă recunoaştere.

„Este un trend înspre designerii români. Sunt din ce în ce mai multe cliente care apreciază faptul că îşi pot face o rochie personalizată“, a mai spus Claudia Ioniţă.

Ea a caracterizat viaţa de antreprenor ca fiind „provocatoare“, însă spune că beneficiile şi clientele mulţumite îi dau elanul de a merge mai departe, indiferent de obstacole.

„Văd un trend în ultimii ani că e la modă să fii antreprenor, dar dacă nu ai motivaţia necesară, nu îţi stabileşti un business plan, nu crezi în produsul tău, ce aduci tu bun în industria ta, din provocările pe care le întâmpini, e posibil să renunţi. Antreprenoriatul e frumos, dar trebuie să ştii de ce te apuci de un business“, a mai spus Claudia Ioniţă.

Cifra de afaceri totală realizată de companiile din producţia de haine este de peste 10 mld. lei anual.


ZF şi Banca Transilvania au lansat proiectul Afaceri de la zero, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă.  

Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.

În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.

O campanie Ziarul Financiar Banca Transilvania