Caută doar în titlu
Afaceri de la zero

Afaceri de la zero. Andreea Cojoc a pornit un business cu haine pentru copii sub brandul Mon Petit Jo şi a ajuns la 100.000 euro vânzări în şapte luni din 2020

25.08.2020, 00:07

♦ Îmi doresc să deschid un magazin într-un mall în Bucureşti. Banii în primii doi-trei ani trebuie reinvestiţi în business să te dezvolţi.

Antreprenoarea Andreea Co­joc a făcut primii paşi în lumea antreprenoriatului în 2019, pornind de la dorinţa de a cumpăra haine cu un design mai simplu pentru băiatul său, Ioachim. Astfel a luat naştere Mon Petit Jo, iar antreprenoarea a accelerat dezvoltarea businessului în 2020, după ce a investit 20.000 de euro.

„În 2019 am zis să pornesc pe drumul acesta. Copilul meu avea şase luni, îmi doream să găsesc ceva de nişă, să îl îmbrac diferit. Visul meu era să fiu mamă şi apoi am zis că vreau să fac şi altceva. Nu ştiam în ce mă bag, iniţial nu mă implicam la producţie. Când am început nu aveam experienţă şi de aceea era şi frica de a continua“, a povestit Andreea Cojoc.

În prezent, hainele pentru colecţii şi pentru serie sunt realizate extern, într-un atelier mai mare, dar antreprenoarea a păstrat şi spaţiul propriu de producţie pentru comenzile urgente. Comanda medie pe care clienţii o fac pe site-ul monpetitjo.ro sau pe reţelele de socializare, Facebook, Instagram, este de 400-500 de lei, iar hainele se adresează copiilor pornind de când sunt bebeluşi, până la vârsta de şapte ani. Antreprenoarea vrea însă să crească vârsta pentru care realizează produsele. „Am investit 20.000 de euro în 2020, dar brandul a crescut şi se auto­finanţează. Avem atelierul nostru propriu, un atelier mic, nu sunt foarte mulţi angajaţi. Mi-am dorit să fac producţie, serie, nu pe comandă pentru că vreau să ieşim în străinătate, acesta ar fi următorul vis“, a mai spus Andreea Cojoc.

Cele mai căutate produse sunt hainele de botez, însă şi rochiţele pentru fete sunt în trendul de vânzări. Sunt zece oameni care lucrează alături de fondatoarea brandului la Mon Petit Jo. „Am investit în marketing, am observat că nu mulţi fac acest lucru, am adus oameni în echipă care se ocupă de site, de paginile de Facebook, Instagram. Vreau să le ofer oamenilor încredere, cred că acest lucru este cel mai important, când faci un business“, a mai menţionat Andreea Cojoc.

Clienţii pot ajunge la produsele Mon Petit Jo prin intermediul reţelelor sociale, Facebook, Instagram, dar şi pe site-ul monpetitjo.ro.

Starea de urgenţă a prins Mon Petit Jo în plin process de lansare a colecţiei de primăvară.

„Atunci m-am speriat pentru că m-am gândit cine mai cumpără haine. Dar a fost perioada de Paşti când oamenii au cumpărat şi ne-am revenit, iar pe perioada pandemiei, surprinzător, a mers foarte bine şi de la lună la lună am crescut. Muncim foarte mult şi atunci se văd rezultatele“, a mai spus antreprenoarea.

Următorul pas în business este deschiderea unui magazin într- un mall din Bucureşti, în 2020 sau anul viitor. În primele şapte luni din 2020, vânzările Mon Petit Jos-au apropiat de 100.000 de euro, însă a fost o perioadă intensă, cu multă muncă.

„A fost greu pentru că nu ştiam nimic în domeniu, necesită mult timp, munceşti foarte mult. Viaţa de antreprenor este grea, trebuie să te implici şi nu răspunzi doar de tine, ci şi de ceilalţi. Ai responsabilitatea clienţilor şi a oamenilor care lucrează pentru tine. Cu cât trece timpul, businessul se dezvoltă şi nu mai poţi da înapoi“, a mai spus Andreea Cojoc. Antreprenoarea crede că în primii doi-trei ani de business, orice profit trebuie reinvestit în dezvoltare, fiind o strategie pe care o aplică şi propriului business.

În ultimii ani, piaţa hainelor pentru copii a crescut semnificativ, iar afacerile mici s-au dezvoltat în această nişă mai ales prin intermediul mamelor care se aflau în concediu pentru creşterea copilului. Nevoile pentru propriul copil şi dorinţa de a deveni antreprenoare au generat noi branduri pe piaţa hainelor pentru copii. Românii au cheltuit 367 de milioane de euro în 2018  pe haine pentru copii, cu aproape 10% mai mult decât în 2017, arată calculele ZF pe baza datelor oferite de compania de cercetare de piaţă Euromonitor.

ZF şi Banca Transilvania au lansat proiectul Afaceri de la zero, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. 

♦ Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.

♦ În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.

 

O campanie Ziarul Financiar și Banca Transilvania

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.