„Ca antreprenor, dacă ai calitatea adaptabilităţii, sigur te va duce unde nu puteai să bănuieşti că vei ajunge în momentul în care ai început.“
Alexandrina Carmen Ene a lucrat timp de zece ani în învăţământ, profesoară de limba şi literatura română, iar din 2015 ca psihoterapeut şi tot în acelaşi an a creat şi Sonjaline, iniţial un business de creaţie de eşarfe cu mesaj relaţional şi ulterior şi de rochii.
„Am trei mari pasiuni şi le-am urmat pe toate. Este vorba despre psihologie, artă şi literatură. Mi-am dorit să creez ceva, de când mă ştiu, prin care să unific cele trei domenii, iar în acest fel s-a născut Sonjaline, la care visam din 2008, dar târziu mi-am dat voie să-l concep“, povesteşte Alexandrina Carmen Ene, fondatoarea brandului Sonjaline.
Ea spune că nu este întâmplător faptul că a ales să facă eşarfe cu un mesaj relaţional, pentru că acestea poartă un însemn care ajută femeile în relaţia cu ele însele şi cu ceilalţi. Acestea sunt realizate după metoda Espere, care simbolizează relaţia dintre oameni. „Nu e vorba numai despre talent, este vorba şi despre aspecte tehnice. Este o matematică a creaţiei în fashion.“
Investiţia de pornire a fost de 10.000 de euro, după ce a câştigat un concurs de planuri de afaceri. Acum, ea spune că vânzările merg brici, motiv pentru care aşteaptă o creştere de 50% pentru anul în curs.
La puţin timp după înfiinţarea firmei, antreprenoarea spune că a mers cu produsele sale, opt eşarfe, la două târguri, unde a putut să discute cu clienţii, care erau curioşi şi în acelaşit imp reticenţi. „Clienţii sunt obişnuiţi cu fast fashion, creaţii făcute pe bandă rulantă, însă în spate sunt oamenii care muncesc 12 sau 13 ore să aibă ce să pună pe masă şi sunt plătiţi de zece ori mai puţin decât lucrează.“
Eşarfele Sonjaline de 67/67 cm costă 250 de lei, iar cele mai mari, 130/130 cm, imprimate pe o mătase în Anglia, care se pot transforma în piese vestimentare, costă 680 de lei.
Materia primă este adusă din Italia, iar transpunerea pe ţesături este realizată într-o fabrică în România. „Realizăm serii mici, dar depinde de produs. Piaţa e destul de surprinzătoare, există produse care mie mi-au plăcut, dar care nu au prins pe măsura aşteptărilor. Iar când fac haine mă gândesc şi la o anumită conformaţie.“
Rochiile au apărut în 2016, iar primele încercări au fost pe mătase şi apoi pe bumbac satinat şi vâscoză. O rochie porneşte de la 290 de lei, cele de mătase costă în medie 680 de lei, iar cele de bumbac şi vâscoză 470 de lei.
Antreprenoarea a mai spus că primul factor determinant în decizia de cumpărare este imaginea, apoi mesajul şi preţul. De altfel, ea adaugă că unul dintre cele mai căutate printuri a fost unul cu imaginea unui circle playground game, pentru că le amintea de copilărie şi prezenta un contrast puternic.
„Ca antreprenor, dacă ai calitatea adaptabilităţii, sigur te va duce unde nu puteai să bănuieşti că vei ajunge în momentul în care ai început. Ţi-ai închide singur toate şansele dacă nu ai avea acea doză de inconştienţă, de curaj. O poziţie rigidă poate să ducă la eşec. (…) În 2016 eram prinsă între România, Franţa şi SUA. După şase luni în America, am decis să rămân în România“, conchide Alexandrina Carmen Ene, fondatoarea Sonjaline.
florentina.nitu@zf.ro
ZF şi Banca Transilvania au lansat proiectul Afaceri de la zero, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă.
⇒ Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.
⇒ În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.
Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.
ABONEAZĂ-TE