Afaceri de la zero

Afaceri de la zero. Alexandra Bordeianu şi Dana Dragomirescu fac aranjamente din plante într-un atelier din mijlocul Braşovului: Ne dorim să ajungem cu plantele în casele oamenilor

30.03.2021, 00:07 Autor: Alina-Elena Vasiliu

Anul 2020 le-a adus celor două antreprenoare o cifră de afaceri de 20.000 de euro, acesta fiind primul lor an de activitate propriu-zisă, în care aşteptările financiare nu erau foarte mari.

Alexandra Bordeianu şi Dana Dragomirescu au dat viaţa din Bucureşti pe cea din Braşov în 2017, iar odată cu mutarea locuinţei au făcut şi o mutare de business, inspirate de natura din zonă. Aşa au ajuns să fondeze Sâmbure, un atelier de aranjamente din plante, aflat în mijlocul Braşovului.

„Am început în ianuarie 2017. Faptul că am început să locuim lângă pădure şi munţi ne-a inspirat să începem să lucrăm cu plan­tele vii. O perioadă, a fost ca un labo­ra­tor de idei pe care apoi am început să le pu­nem în practică. Între 2017 şi 2019 am testat tot ce ne gândeam că vrem să facem. Am făcut kokedama, terarii, decoruri cu plante sta­bilizate - muşchi, licheni“, a povestit Alexandra Bordeianu la emisiunea online ZF Afaceri de la zero.

Ea şi asociata ei au intrat într-un program de antreprenoriat, bazat pe fon­duri europene, au urmat un curs şi au pus toa­te ideile într-un business plan. Au acce­sat un capital de 33.000 de euro şi, în felul acesta, au reuşit să deschidă spaţiul Sâmbure din centrul Braşovului, un atelier şi concept-store vegetal. Primii bani, 75% din valoarea totală, au venit în septembrie 2019, iar a doua tranşă - în martie 2020. De-a lungul ultimilor doi ani, s-au mai adăugat şi inves­tiţii proprii de aproximativ 5.500 de euro.

„Am început cu kokedama, un bulgăre de pământ şi muşchi, în care vieţuieşte o plan­tă cu rădăcină. Este o veche tehnică ja­po­neză de decoruri cu plante. Prima dată am creat o kokedama cu ferigă. Aşa am început să învăţăm despre plante. Apoi am trecut la te­rarii. Fiecare produs vine cu o serie de in­struc­ţiuni de îngrijire. Plantele vii au nevoie de lumină, iar cele stabilizate, fiind conser­va­te, nu au nevoie de niciun fel de îngrijire specială“, spune Dana Dragomirescu.

Ulterior, spaţiul lor din Braşov a găzdu­it ateliere, mici evenimente, întâlniri de busi­ness şi târguri, totul cu scopul de a con­strui o co­munitate în jurul Sâmbure. Spaţiul func­ţio­nează şi ca loc de expunere al pro­du­selor. Oame­nii pot să vină să cumpere direct din ate­lier, dar cele mai multe vânzări sunt în online - prin intermediul paginii de Face­book şi al site-ului.

Preţurile aranjamentelor sunt gândite în funcţie de plantă şi de dimensiunea bulgărelui. Pentru un bulgăre mic, preţul pleacă de la 80 de lei, putând ajunge la 200-250 de lei în cazul unei plante mai spectaculoase. Sub brandul Sâmbure, există şi kituri do-it-yourself din care se pot face mini-terarii, al căror preţ pleacă de la 60 de lei.

„Oamenii s-au străduit, în perioada pandemiei, să-şi creeze mici grădini acasă. Şi-au dat seama că au nevoie de plante în casele lor“, mai spune Dana Dragomirescu.

Anul 2020 le-a adus celor două antreprenoare o cifră de afaceri de 20.000 de euro, acesta fiind primul lor an de activitate propriu-zisă, în care aşteptările financiare nu erau foarte mari. Chiar şi în condiţii de pandemie, cele două au continuat să ducă businessul Sâmbure mai departe. Acum, desenează noi planuri de afaceri.

„Ne dorim să ne axăm pe rezidenţial, să mergem în casele oamenilor cu plante stabilizate sau plante vii. A doua direcţie era HoReCa, noi aveam în plan să avem şi clienţi precum hoteluri, restaurante, ceainării, proprietăţi Airbnb. Dar vom vedea ce va mai fi în acest sector.“

Alexandra Bordeianu şi Dana Dragomirescu vin din lumi diferite de cea a plantelor, Alexandra lucrând de 11 ani ca fotograf liber-profesionist şi având peste şase ani de experienţă în marketing şi publicitate, iar Dana venind cu un bagaj de 12 ani de experienţă în marketing şi şapte - în comunicare relaţională. În ultimii ani, amândouă şi-au dezvoltat pasiunea pentru designul vegetal.

 

ZF şi Banca Transilvania au lansat proiectul Afaceri de la zero, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. 

► Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.

► În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.

Pentru un bulgăre mic, preţul pleacă de la 80 de lei, putând ajunge la 200-250 de lei în cazul unei plante mai spectaculoase. Sub brandul Sâmbure, există şi kituri do-it-yourself din care se pot face miniterarii, al căror preţ pleacă de la 60 de lei. 

O campanie Ziarul Financiar Banca Transilvania