„Vreau să duc businessul într-o zonă în care în librăria Lebbuchenhaus simţi, trăieşti, mănânci cultura germană.“
Adina Săniuţă a transformat cunoştinţele sale de limbă şi cultură germană într-o librărie cu cărţi exclusiv în limba lui Goethe, primul astfel de spaţiu din Capitală, în care a investit circa 10.000 de euro în urmă cu doi ani, când a pornit librăria Lebbuchenhaus. În prezent, în cadrul librăriei din centrul Capitalei se ţin şi ateliere şi cursuri în limba germană.
Planurile urmăresc intrarea pe zona de comenzi online cu un produs propriu, cu brandul companiei.
„Am fost la diverse şcoli care au avut o componentă importantă în limba germană şi cam toate joburile pe care le-am avut până acum au avut de a face şi cu limba germană. Cunoşteam piaţa, am văzut că este o mare nevoie de a avea şi cărţi în limba germană, nu doar cursuri sau oameni care să-i îndrume pe copii“, povesteşte Adina Săniuţă.
Ea a început să înveţe limba germană încă de la patru ani, având o îndrumătoare în zona în care locuiau bunicii săi, iar în timpul unei şedinţe a companiei unde lucra a apărut şi ideea numelui librăriei, fiind un proiect la care antreprenoarea se gândea deja.
„Am zis că voi vinde cărţi, dar nu doar atât, va fi o casă în care cultura germană să fie în centrul atenţiei. M-am jucat cu unul dintre cuvintele din germană, casă de turtă dulce, m-am dus şi cu gândul la Fraţii Grimm şi am înlocuit o parte a cuvântului astfel că Lebbuchenhaus este o casă a cărţilor“, a mai spus Adina Săniuţă. Pentru a crea un business sustenabil, fondatoarea librăriei a intrat şi pe zona de organizare de evenimente, ateliere şi cursuri pentru copii. „Viaţa mea de adolescent şi de copil s-a învârtit în jurul cărţilor şi acest business a venit natural. Acum suntem în era în care suntem pasionaţi de tot ce înseamnă digital, însă în toată teoria psihologiei copilului, cărţile joacă un rol important, le dezvoltă creativitatea, limbajul, vocabularul“, a adăugat Adina Săniuţă.
Pentru ateliere, ea colaborează permanent cu trei actriţe care cunosc limba germană, iar antreprenoarea se implică direct în business, predând limba germană pentru copii între 2 şi 4 ani. „Vin mai degrabă clienţi de weekend, sunt undeva la 30 de clienţi pe weekend, ceea ce înseamnă că vin efectiv la atelier. Sunt şi clienţi care comandă cărţile pe facebook momentan, este canalul pe care comunic cel mai mult. Este un business de weekend, dar am avut şansa să-mi dau seama ce-şi doresc clienţii, să văd anumite comportamente care nu s-ar pune în lumină dacă nu aş fi acolo“, a mai explicat Adina Săniuţă.
Pentru a se extinde, antreprenoarea se uită şi la zona online, dar cu un produs propriu pe care vrea să îl dezvolte alături de investitori, fie prin platformă de crowdfunding, business angel sau colaborări cu companii. „Până acum am fost propriul investitor în business, tot ce am investit au fost bani puşi deoparte din salariu“. În librărie sunt în jur de 200 de titluri exclusiv în limba germană, iar cărţile sunt aduse din străinătate printr-un furnizor român. Lebbuchenhaus se adresează şi comunităţii de expaţi din România, aceştia putând să comande cărţi prin intermediul librăriei.
Mai multe detalii pe
www.zf.ro/afaceri-de-la-zero
Printre clienţi se numără şi părinţii care ajung la cursurile ţinute la librărie să înveţe măcar câteva aspecte de bază din limba germană, alături de copiii lor.
„Avem ateliere de lectură în limba germană, sunt poveşti pe care le interpretează actorii, iar pe lângă această parte de interpretare şi integrare a copilului, sunt câteva zeci de minute în care ei meşteresc ceva, desenează, am adaptat aceste ateliere de la o generaţie la alta pe nevoile copiilor“, a mai spus Adina Săniuţă.
Cele mai aglomerate luni pentru zona de librărie sunt cele dinainte începerii şcolii, a vacanţelor, a sărbătorilor de iarnă, iar restul timpului este ocupat de partea de atelier.
„Îmi doresc să aduc în librărie, pe lângă cărţi, şi produse din zona transilvăneană, am un proiect cu cei de la Kredenz, care fac curatoriat culinar, au gemuri, dulceţuri, siropuri sub numele Tante Gerda, se potriveşte foarte bine cu conceptul meu. Vreau să duc businessul într-o zonă în care în Lebbuchenhaus simţi, trăieşti, mănânci cultura germană“, a mai spus Adina Săniuţă.
Cele mai mari zece jucători din retailul cu cărţi pe piaţa locală au cumulat peste 160 de librării fizice, iar cifra de afaceri depăşeşte 300 mil. lei anual, potrivit datelor ZF de la ministerul de Finanţe. Liderul pieţei locale de librării este Cărtureşti, cu afaceri de 133 mil. lei în 2018, în creştere cu 18% faţă de anul anterior.
Intraţi pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero şi descoperiţi universul de companii create de micii antreprenori.
ZF şi Banca Transilvania au lansat proiectul Afaceri de la zero, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă.
⇒ Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.
⇒ În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.
Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.
ABONEAZĂ-TE