♦ La fel ca în antreprenoriat, unde nu toate ideile se dovedesc a fi bune sau nu toate ajung afaceri de succes, nici în domeniul fondurilor de investiţii sau al multinaţionalelor, nu toate pariurile sunt câştigătoare.
Fondurile de private equity sau cele de tip venture capital sunt gândite ca nişte „maşinării“ capabile să multiplice banii investitorilor. Mai exact, aceste structuri strâng capital de la instituţii sau persoane fizice „generoase“, bani pe care apoi îi plasează în companii cu potenţial mare de creştere. Fondurile intră în acţionariatul businessurilor cu gândul de a sta, în medie, 3-5 ani, perioadă în care pompează cash şi know-how în dezvoltare, pentru ca apoi să vândă compania în câştig. Nu întotdeauna însă planul de acasă se potriveşte cu cel din târg.
Cel mai recent exemplu este cel al fondului de investiţii Greenbridge din Suedia, care în 2019 a cumpărat pachetul majoritar (75%) din grupul Rus Savitar-Casa Rusu, activ în producţia şi retailul de mobilă, pentru ca în 2022 să preia şi restul de acţiuni. Investitorul a ieşit recent din această afacere, asumându-şi eşecul şi pierderea suferite.
„Am avut de ales între a declara falimentul şi a lăsa 1.000 de oameni fără loc de muncă şi a vinde către foştii acţionari (fondatorii businessului - n.red.)“, a răspuns un reprezentant al fondului la solicitările ziarului suedez Dagens Industri (di.se).
Cristian Rusu, antreprenorul care a răscumpărat grupul Casa Rusu-Rus Savitar de la fondul de investiţii Greenbridge, căruia i-l vânduse în 2019, spune că de la finalul lunii octombrie anul trecut, de când a reintrat în acţionariat, a luat o serie de măsuri prin care treptat să readucă businessul pe o pantă ascendentă. Rus Savitar, divizia de producţie a grupului, intrase în concordat preventiv la jumătatea anului trecut, şi a fost timp de doi ani, în 2022 şi 2023, pe pierderi. Reţeaua Casa Rusu, divizia de retail, mai are şase magazine şi 200 de angajaţi, faţă de circa 1.000 de oameni în anii de creştere a businessului.